Ce rol are joaca în viața copilului tău?

Adesea, când observăm un copil care se joacă, ne gândim că aceasta este doar o activitate relaxantă și disctractivă pentru el. Fără îndoială, așa și este, însă joaca are un rol extrem de serios in viața copiilor. În timp ce se joacă, cel mic acumulează cunoștinte și dezvoltă abilități esențiale pentru viitorul adult.

Ce înseamnă joaca pentru copii?

Prin intermediul acestei activități, cel mic înțelege mediul înconjurător, relațiile dintre oameni și exersează prin imitație o serie de acțiuni pe care le fac adulții. Pentru a crește un copil echilibrat,
competent și bine integrat social este foarte important să-i permitem acestuia să aiba cât mai mult timp de joc liber, nestructurat, în special în perioada preșcolară.

Beneficiile fizice ale jocului

Joaca în parc, alergatul, plimbarea cu bicicleta și toate celelalte activități fizice le consumă energia copiilor, dar îi și învață să-și coordoneze corpul, să evalueze riscurile, să înțeleagă mai bine concepte abstracte, cum ar fi anticiparea rezultatului unei acțiuni. Este important ca hainele pe care le poartă să le ofere libertate de mișcare totală. Uită de blugi, rochițe elegante sau pantofiori frumoși și incomozi și alege haine pentru copii comode și funcționale.

Pentru a se dezvolta corect din punct de vedere biologic, ființa umană are nevoie de stimulare fizică încă de la cea mai fragedă vârstă. Sistemul vestibular, de exemplu, este cel care ne ajută să ne menținem echilibrul și să ne orientăm în spațiu. Acesta se dezvoltă optim atunci când este expus la o varietate cât mai mare de mișcări ale corpului, la diverse viteze și amplitudini. Sunt mișcările pe care un copil le face în mod natural atunci când se joacă: aleargă, sare, se cațără, face piruiete și tumbe. Pentru privitor poate părea epuizant, însă pentru cel mic, astfel de jocuri au un rol esențial în dezvoltarea sistemului vestibular.

Din păcate, copiii secolului 21 iși petrec din ce în ce mai mult timp așezați – fie urmărind desene pe tabletă sau la televizor, fie în bănci la școală sau grădiniță. Oamenii de știință au arătat o legătură între timpul redus dedicat mișcării (statisticile arată că preșcolarii americani au ajuns să petreacă numai 4-7 minute în medie, zilnic, jucându-se afară, față de media de 2-3 ore recomandată) și problemele de echilibru la vârsta școlară. Același studiu arată că lipsa activității fizice nu afectează numai dezvoltarea sistemului vestibular, ci și reduce rezistența fizică generală a copiilor.

Agitația școlarilor, deseori diagnosticată greșit ca ADHD, poate fi mai degrabă explicată prin lipsa suficientă a stimulării fizice a celui mic. Într-o lume care pune accentul pe dezvoltarea academică timpurie și se laudă cu activitățile la care sunt duși copii după școală, se pare că trebuie să reînvățăm modul în care corpul uman se dezvoltă optim.

Beneficiile sociale ale jocului

Puii animalelor, imediat ce reușesc să își coordoneze suficient de bine mișcările, își petrec cea mai mare parte a timpului jucându-se. Astfel învață să coopereze, să se tolereze unii pe ceilalți, să construiască ierarhii sociale, își testează viteza de reacție, atenția și concentrarea. Puiul omului are nevoie să invețe aceleași lucruri care să-l ghideze în interacțiunile sociale viitoare.

În urmă cu câteva decenii, copii se jucau liber mult mai mult, fără supravegherea atentă a adulților, reglând între ei diferite comportamente. Timpul petrecut la școală era mai scurt iar activitățile extracuriculare aproape inexistente. Cu siguranță, fiecare dintre părinții actuali iși amintește cu plăcere de zilele de joacă în fața sau în spatele blocului, cu gașca de copii din cartier.

În afara amintirilor frumoase, fiecare dintre noi a învățat in acele zile de libertate cum să ne purtăm unii cu ceilalți, cum să negociem cine este rața și cine este vânătorul, cum să rezolvăm un conflict singuri și când este cazul să cerem ajutor.

Joaca liberă este unul dintre puținele momente când cel mic are control complet asupra vieții sale și poate lua propriile decizii. Pentru a deveni un adult echilibrat și independent, este esențial ca prichindelul să aibă cât mai multe ocazii de a exersa aceste abilități.

Cu toții ne dorim să le oferim copiilor cel mai bun start în viață, însă acesta nu este garantat de activitățile educative în care îi implicăm. Joaca liberă ar trebui să ocupe un loc cel puțin la fel de important ca și activitățile școlare și preșcolare.

Aranjează-i programul astfel încât să petreacă minim 2 ore zilnic afară și prioritizează acest timp față de activitățile educative, cel puțin în primii ani de viață. Îmbracă-l în haine comode și potrivite temperaturilor exterioare și lasă-l să exploreze liber, să se cațere și să se murdărească.

Voi cum reușiți să îi oferiți celui mic suficient timp pentru joacă?

Previous Post
Next Post

Leave a Reply