Postură frumoasă și coloană sănătoasă – yoga pentru copii

Despre yoga s-a vorbit probabil pentru prima dată acum 5000 ani, definită precum o îmbinare de exerciții și meditație. În exteriorul Indiei, locul de naștere al acestei școli tradiționale a hinduismului, yoga este corelată primordial cu practicarea pozițiilor (asane) incluse în Hatha Yoga.

În decursul ultimilor ani, arta de a face yoga și-a demonstrat beneficiile și în lumea copiilor. Din ce în ce mai mulți părinți observă cât de bine se simt copiii în urma unor activități bazate pe învățăturile yoghine. În unele țări, yoga pentru copii a fost inclusă chiar și în programa școlară.

Ținuta pentru o clasă de yoga este lejeră. Copiii vor fi îmbrăcați cu haine în care se simt comod și în care pot executa anumite mișcări esențiale: salopetele din bumbac sunt o idee bună întrucât oferă spațiu suficient flexibilității copilului. Instrumentarul pentru yoga numără doar un element de bază: salteaua de yoga, a cărei aderență trebuie să fie bună, iar suprafața să fie moale, nu rigidă.

Durata unei clase de yoga variază de la 45 minute până la 2-3 și chiar mai multe ore, în funcție de nivelul yoghinului sau de preferințe. Yoga pentru copii se va practica întotdeauna în prezența unui instructor care poate corecta posturile sau care poate oferi sprijin, sfaturi, ajutor în echilibrare.

Yoga îmbunătățește simțitor postura copilului. Coloana deprinde cu mai multă ușurință poziția dreaptă în care este normal să stea. Prin practica curentă, se pot preveni deformări ale coloanei. Aptitudinile fizice sunt și ele mult ameliorate, posturile din yoga pun accentul pe rezistența corpului. Studiile au demonstrat faptul că yoga pentru copii contribuie la echilibrul emoțional al acestora și la performanțele academice bune. Yoga poate fi soluția și în cazuri mai complicate, precum copii cu anxietate, autism, tulburări de toate tipurile, schizofrenie. Și pentru micuții cu ADHD, yoga poate fi calea spre un comportament aproape de normal.

Încurajând copiii să practice yoga, părinții își sprijină fiii sau fiicele să își dezvolte puterea de concentrare, să aibă încredere în propriile forțe, să își rafineze coordonarea corporală și să își întărească conexiunea minte-corp, toate extrem de utile pentru viitorul celor mici. Alegerea echipamentului pentru clasa de yoga poate fi o activitate desfășurată alături de copii: care dintre articolele de îmbrăcăminte pentru copii este cel preferat și adecvat orei de yoga de astăzi?

V-am convins? Sunteți pregătiți ca juniorul dumneavoastră să participe la prima clasă de yoga?

Previous Post
Next Post

Leave a Reply