Tradiția Crăciunului

Odată cu debutul lunii decembrie a fiecărei ierni, ne simțim cuprinși de o bucurie interioară și de entuziasmul specific sărbătorilor de iarnă. Această lună este o lună a recunoștinței, a dragostei și a timpului petrecut alături de cei dragi; toți copiii sunt ”premiați” cu deosebite cadouri, iubire și atenție nemărginite. Printre favorite în rândul cadourilor se numără jucăriile, gadget-urile în ton cu ultimele tehnologii, hainele pentru copii vesele, cărțile interesante și, nu neapărat ultimele pe listă, dulciurile.

Apogeul sărbătorilor de iarnă îl reprezintă Crăciunul, supranumit și Nașterea Domnului în creștinism. Celebrat anual pe 25 decembrie (sau 7 ianuarie, conform calendarului iulian), Crăciunul a devenit încet, încet o sărbătoare internațională importantă, serbată deopotrivă de creștini și non-creștini. Treptat, s-au conturat și adaptat obiceiuri și tradiții de Crăciun, acesta întregindu-se prin împletirea contribuției mai multor culturi – obiceiul de a împodobi bradul are origini germanice, Moș Crăciun purta un costum verde inițial în Anglia și Olanda, iar melodioasele colinde și delicioasele bucate pregătite de sărbători provin din țări creștine.

La nivel global, celebrarea acestei zile poate lua diverse forme inedite – Știați că? În Mexic, copiii încearcă să ”răpună” o piñata plină cu jucării și dulciuri, iar căutarea unui adăpost de către Iosif și Maria este pusă în scenă de localnici; în Brazilia, Crăciunul este un mare festival vibrant văratic așadar familia iese la picnic, se bucură de artificii, iar pe seară, conduce alaiul solemn de preoți ce va oficia slujba de Crăciun la miezul nopții; India înlocuiește bradul împodobit fie cu un mango sau un bambus, iar toate casele sunt decorate cu frunze de mango.

În unele culturi europene, Crăciunul este precedat de câteva alte festivități mai mici; de exemplu, Moș Nicolae, sfântul care aduce bomboane, dulciuri, fructe copiilor cuminți, sau o nuia celor mai neastâmpărați, sosește negreșit pe data de 6 decembrie a fiecărui an. Tradiția spune că toți copiii pregătesc și lustruiesc ghetuțele în noaptea precedentă astfel încât Moș Nicolae să poată așeza cadourile la loc sigur.

Crăciunul se serbează în sânul familiei, lângă brad, cu zâmbete copleșitoare și arome îmbietoare ale mâncărurilor întinse pe masă mare de sărbătoare. Încă din Ajun, cei mici pândesc cu ardoare clipa în care Moș Crăciun va aduce cadourile sub bradul lor și, după îndelungă așteptare, ziua de 25 decembrie sosește. În această zi în care vor desface bucuroși multe cadouri, ei aleg să îmbrace fie haine pentru copii comode în culori specifice – roșu, verde, alb, argintiu, auriu -, fie îmbrăcăminte festivă pentru a marca momentul într-o manieră aparte.

Crăciunul este o sărbătoare cu totul deosebită și probabil de aceea atmosfera de sărbători și energia Crăciunului străbat cale lungă la nivel spiritual, departe de frontierele oricăror țări.

Previous Post
Next Post

Leave a Reply