Cum să alegi hainele de copii pentru grădiniță

În fiecare an, în preajma începerii noului an școlar, pe blogurile de parenting și pe grupurile de Facebook pentru părinți se discută la nesfârșit același subiect: lista de haine pentru copii de grădiniță.

Indiferent dacă ai primit deja un necesar de hăinuțe de la grădinița celui mic sau îți cauți inspirația online, nu este cazul să te panichezi. Lucrurile nu sunt atât de complicate precum par. De cele mai multe ori, un plan bine făcut te va ajuta să navighezi printre sutele de liste și recomandări pe care le vei găsi în mediul online. 

Iată câteva sugestii care te vor ajuta să te organizezi mai bine:

Plan de shopping 

Începe prin a stabili categoriile principale de haine de copii de care vei avea nevoie pe parcursul unui an școlar, apoi stabilește câte schimburi va fi necesar din fiecare. Cel mai simplu este să îi gândești garderoba celui mic în straturi care pot fi folosite separat sau împreună, în funcție de anotimp.

Lenjeria

Dacă cel mic a renunțat la scutec, va trebui să aduci la grădiniță cel puțin un chiloțel pentru schimb, în cazul în care se mai întâmplă accidente. Ar fi de preferat să alegi materiale naturale, fine și absorbante, cum ar fi bumbacul organic, bambusul sau modalul. În funcție de cât de des vei dori să speli, poți calcula câte perechi de chiloței să cumperi.

Pentru iarnă, adaugă pe listă și câteva perechi de șosete de lână sau poate chiar și un dres. Vor fi de neprețuit în zilele geroase de joacă în zăpadă.

Stratul de bază

Fie că este vorba de maiou, tricou sau bluză de corp cu mânecă lungă, aceste piese pot îndeplini cu succes mai multe roluri, în funcție de sezon. Primăvara târziu și la început de toamnă le poți folosi ca strat exterior. Pe măsură ce vremea se răcește, cel mic le va purta pe sub haine mai groase, atunci când e afară, sau va putea rămâne în ele atunci când se află în sala de clasă.

Rolul lor este de a absorbi transpirația și de a păstra căldura corpului cât mai aproape de piele. Și în acest caz, recomandarea noastră este să alegi materiale naturale, cum ar fi bumbacul organic sau lâna. Pentru că vor sta în contact cu pielea copilului tău, este de preferat ca hăinuțele să nu fi fost supuse unor tratamente cu substanțe chimice periculoase. În cazul bumbacului, de exemplu, verifică eticheta și selectează produsele cu certificări organice (cum este GOTS – Global Organic Textile Standard – cea mai înaltă certificare pentru materialele textile). Această certificare te asigură că toate procesele prin care bumbacul a trecut, de la plantare și până la transformarea sa în hăinuțe pentru micuțul tău, au fost sigure pentru mediu și oameni.

Pentru tot anul, poți cumpăra câteva seturi de bluze și colanți pe care cel mic să le poarte fie în clasă, fie la somn sau pe sub hainele mai groase. Unele mame recomandă până la 10 seturi, altele consideră că 4-5 vor fi suficiente. Poți decide numărul în funcție de cât de des plănuiești să speli și cât de năzdrăvan este copilul tău. Dacă știi că ai un mic Picasso care pictează inclusiv pe haine, poate ar fi mai bine să te asiguri că ai suficiente schimburi pentru a nu-i limita creativitatea.

Stratul intermediar

Al doilea strat poate fi folosit pentru un plus de căldură în zilele geroase, dar și ca strat exterior toamna sau primăvara.

Noi îți recomandăm două sau trei piese, pe care le poți folosi alternativ: un pulover sau cardigan, un hanorac sau, pentru comoditate, o salopetă din bumbac, cum este cea de la iELM. Aceasta din urmă are avantajul că se îmbracă rapid și izolează foarte bine (cel mic nu riscă să rămână cu spatele descoperit).

În aceasta categorie intră și pantalonii de exterior. Poți opta pentru cei tip jeans, care sunt mai rezistenți la murdărie, dar ar fi bine să ai pentru interior și câțiva pantaloni comozi din jerseu de bumbac. Spre deosebire de blugi, cei din jerseu nu îi limitează mișcările. În plus, ei pot fi folosiți cu succes și pentru somnul de pranz de la grădiniță.

Stratul exterior

În mod obișnuit, în această categorie se pierd cei mai mulți dintre părinți. Pe listele vehiculate online apar geci de primăvară-toamnă, geci de iarnă, geci de ploaie și vânt, fiecare cu pantalonii corespunzători. Bugetul deja a crescut exponențial, pulsul o ia razna și sentimentul de panică se instalează. Dacă mai iei în calcul că un copil în creștere va purta maxim un sezon aceste articole, deja simți cum te hiperventilezi.

Sigur, poți opta pentru câte un set din fiecare categorie, sau dacă vrei să-ți protejezi bugetul și să-ți mai rămînă bani și pentru vacanța de iarnă, poți găsi soluții inteligente care să acopere o plajă cât mai mare de situații.

Hainele din softshell au avantajul de a îndeplini mai multe funcții: păstrează căldura în interior, sunt rezistente la vânt și apă dar, în același timp materialul lasă pielea să respire. Fiind un material tehnic, softshellul este ușor și nu limitează mișcările celui mic. În plus, hainele din acest material sunt extrem de ușor de curățat, un bonus pentru copiii amatori de joacă în noroi, nisip sau bălți. Achiziționând o salopetă din softshell (sau două, ca să ai pentru schimb), vei putea acoperi cu succes tot sezonul rece, inclusiv perioadele cu vreme umedă sau cu vânt. Salopetele iELM sunt croite generos, astfel încât să poți adăuga un strat sau două pe sub ele, pentru a le folosi chiar și pe timpul iernii.

Încălțămintea

Pentru grădiniță, vei avea nevoie să duci o pereche de papucei confortabili pentru interior. Sunt recomandați cei cu talpă flexibilă, antiderapantă și ușor de încălțați de către cei mici (închiderea cu arici este iubită de cei care nu se descurcă încă să lege șireturi).

În cazul încălțărilor de exterior, nu prea ai cum să eviți să cumperi minim 3 perechi pentru a acoperi tot anul școlar: o pereche de pantofi sau ghetuțe ușoare de toamnă primăvară, o pereche de cizme de ploaie (crede-ne, deși vor fi purtate ocazional, merită investiția – numai așa vei putea să-l lași să se bucure în voie de distracția în bălți) și o pereche de cizme de iarnă. 

Nu îți recomandăm să cumperi mai mult de un tip de încălțăminte în același număr. În funcție de vârstă, picioarele celor mici trec la numărul următor în 2 până la 6 luni.

Ai grijă atunci când alegi mărimea pantofului. Măsoară laba piciorului și urmează ghidul de achiziție al producătorului. Măsurile pot diferi în funcție de branduri.

Accesoriile de iarnă

Investește într-un set format din căciulă, fular și mănuși pe care le va purta toată iarna (sau, dacă ai noroc, poate și iarna viitoare). Alege fibre călduroase, cum ar fi lâna merinos, alpaca sau cașmirul. Pentru sezonul intermediar toamnă-primăvară, alege bumbacul organic.

Pentru bebeluși, o cagulă poate fi o investiție mai bună, care te scutește de cumpărarea unui fular separat.

Indiferent de buget, vârstă sau experiență în shoppingul pentru grădiniță, sperăm ca lista de mai sus să te ajute să-ți faci propriul plan pentru cumpărăturile din acest an.

Fie ca sorții să fie de partea ta, hăinuțele călduroase și rezistente și bugetul respectat! Spor la cumpărături!

Main photo credit: https://www.itziarpsicologa.com/tag/genio/

POST ANTERIOR
URMĂTORUL POST

Produse

Urmărește-ne pe instagram
[enjoyinstagram_mb]