Deliciul iernii: tradiționalul cozonac

Sărbătorile de iarnă sunt întâmpinate în lumea toată cu mese întinse, preparate incredibil de delicioase, prăjituri tradiționale, licori autentice care încununează atmosfera de Crăciun cu o aură de bine și de iubire. Același lucru se întâmplă și în Balcani. La sediul central iELM, unde se creează hainele pentru copii, s-au întețit discuțiile despre bunătățile ce vor fi pregătite pentru sosirea sărbătorilor sezonului alb. Gospodinele cunosc rețete străvechi, transmise din generație în generație, ce nu dau greș niciodată și a căror savoare rămâne incredibilă de-a lungul timpului!

 Photo credit: https://es.paperblog.com/lindas-mesas-navidenas-en-dorado-2339535/

Împărtășim acum cu voi, dragii noștri cititori, rețeta cozonacului pufos cu nucă, rahat și cacao. El va fi servit la masă în categoria desert sau cină gustoasă, însoțit de un pahar cu lapte cald și scorțișoară, mai ales în perioada marilor sărbători.

Pentru început, în ceea ce privește aluatul de cozonac, veți avea nevoie de 1 kg de făină, 500 mL lapte, 4 ouă, 250 gr zahăr, 50 gr unt, 50 mL ulei, 50 gr drojdie proaspătă, coajă de lămâie, coajă de portocală și foarte puțină sare. Continuând către umplutura cozonacului, va fi nevoie de 250 gr rahat tăiat cubulețe, 3 linguri de cacao, 1 fiolă cu esență de rom, 4 albușuri, 250 gr nucă măcinată, 100 gr stafide și 150 gr zahăr. Pe alocuri, puteți adapta rețeta în funcție de propriile gusturi pentru dulce/sărat.

 Photo credit: https://www.romania-insider.com/cozonac-cake-recipe-2016

Cum se întâmplă magia? Cel puțin cu o zi înainte de preparare, toate ingredientele vor sta la temperatura camerei. Se plămădește un aluat utilizând drojdia, 1 lingură de făină și 100 mL lapte călduț, care va fi lăsat să crească până se dublează în volum într-un loc cald. Se separă apoi albușurile de gălbenușuri; gălbenușurile se freacă cu zahărul și cu un strop de sare până devin albe. Se adaugă lapte cald peste gălbenușuri și se amestecă foarte bine, adaugând esența de rom, coaja de lămâie și portocala. Făina se cerne de câteva ori și se adaugă apoi într-un vas spațios. La mijloc se face o gropiță în care ajung atât aluatul, cât și laptele, frământând până tot laptele este absorbit – aici putem arunca și câteva stafide înmuiate în rom. Uleiul și untul calde se scurg peste aluat până se încorporează și acesta nu mai este lipicios. Se acoperă aluatul și se lasă la crescut 45 minute la cald.

Următorul pas este să se mixeze albușurile cu zahăr, ulterior introducând și lingurile de cacao și nuca tocată și omogenizând de jos în sus.

Aluatul crescut se va împărți în două. Una dintre părțile aluatului se împarte la rândul ei tot în două. Pe ambele se presară din amestecul de cacao și nucă, plus rahat. Se rulează și se împletesc ambele rulouri. Același procedeu se aplică și aluatului rămas. Apoi, se întind rulourile în tava de cozonac tapetată cu hârtie de copt și se lasă la crescut încă jumătate de oră. Pe final, aluatul crescut se unge cu un ou, deasupra se așează zahăr și se lasă la cuptor 45 minute până la rumenire. În prima jumătate de oră, nu se deschide ușa cuptorului.

Aceasta a fost rețeta cozonacului. Știm că pare complicată, însă noi de la iELM vă garantăm că rezultatul este delicios iar gândul vă va zbura mereu către această pâinică dulce festivă care se topește pe cerul gurii!

 Photo credit: https://www.story.ro/cea-mai-buna-reteta-de-cozonac-traditional-nelipsit-de-pe-orice-masa-in-zilele-de-sarbatoare/
POST ANTERIOR
URMĂTORUL POST

Produse

Urmărește-ne pe instagram
[enjoyinstagram_mb]